Autor: Pepper Jr. John E.

Picture

John E. Pepper Jr. a petrecut 40 de ani din cariera sa în diverse poziții în cadrul Procter & Gamble, unul dintre cei mai mari jucători la nivel global din industria bunurilor de larg consum. Între 1995 – 1999 a deținut poziția de Chief Executive Officer și Chairman of the Board, iar din 2000 până în 2002 pe cea de Chairman of the Board. De asemenea, a mai ocupat funcția de Director la Procter & Gamble între 1984 – 2003 și pe cea de Președinte din 1986 până în 1995.

În prezent se află în consiliul de administrație al mai multor companii precum National Underground Railroad Freedom Center unde, între ianuarie 2006 și mai 2007, a deținut și funcția de CEO. Walt Disney Company și Universitatea Yale sunt alte două nume cu greutate în CV-ul acestuia. John E. Pepper Jr. a fost Chairman of the Board între 2007 și 2012 în cadrul Walt Disney Company, iar pentru Universitatea Yale a lucrat ca Vice President of Finance and Administration între ianuarie 2004 și decembrie 2005.

John E. Pepper Jr. este membru al Consiliului Director al Cincinnati Museum Center.

Una dintre marile pasiuni ale lui John E. Pepper Jr., și un domeniu unde a investit multă energie în ultimii 25 de ani, este cel al dezvoltării copiilor și adolescenților. A fost un suporter al organizației Every Child Succeeds care furnizează suport copiilor între 0-3 ani aflati în mediu de risc, și este unul dintre membrii fondatori ai Executive Committee of the Cincinnati Youth Collaborative, una dintre cele mai de succes organizații de mentoring și tutoring din Statele Unite ale Americii.

A absolvit Universitatea Yale în 1960 unde a fost și în consiliul Yale Daily News. Originar din Pottsville, Pennsylvania, Pepper mai deține doctorate onorifice de la instituții de renume din mai multe țări, precum Yale University, Xavier University, Mount St. Joseph College, St. Petersburg University (Russia), The Ohio State University, The University of Cincinnati și St. Joseph’s University.

John E. Pepper Jr. și soția lui, Francie, au patru copii și au reședința în Wyoming, Ohio.



Autorii Editurii